Prostitutia in Bucurestiul interbelic

· Prostituate Bucuresti

Casele de toleranţă (bordelurile) din Bucureştiul interbelic şi antebelic funcţionau legal, cel puţin de la finalul secolului al XIX-lea. Totuşi acest lucru nu exclude faptul că erau hanuri şi locuinţe unde se practica clandestin prostituţia. Astfel de localuri unde se putea agăţa o prostituată fără condicuţă erau adesea braserii, varieteuri precum “Salata” din preajmă Gării de Nord, cluburi de noapte etc.

Prima încercare de reglementare a prostituţiei s-a realizat în 1859, după ce cu şase ani mai devreme fusese introdusă obligativitatea “conduitei”. Matroanele bordelurilor, numite “femei pezevenghi”, îşi trimiteau fetele, discret, la control medical săptămânal. Ulterior din 1895, intră în vigoare un regulament după modelul francez, în care se interzicea, printre altele, plimbarea prostituatelor pe diferite artere bucureştene la orele promenadei.

Prostitutia in Bucurestiul interbelic

Prostitutata din Bucurestiul interbelic

Între 1862 şi 1930 a funcţionat în România sistemul de inspiraţie reglementarista, adică sistemul prostituţiei colective, a “pensionarelor de bordel” şi al prostituţiei practicate individual cu o condicuţă de sănătate. Condiţia practicării era o înregistrare prealabilă la Poliţie şi la Serviciul Sanitar în evidenţa prostituatelor, după îndeplinirea cerinţelor legate de o limită de vârstă şi stare de sănătate.

Prostituţia individuală sau “singuratică” era practicată în locuinţe particulare închiriate şi racolarea se făcea cu precădere în stradă, în timp ce la bordel persoanele erau aşteptate în incintă sau la intrare.

Sistemul reglementarist ia sfârşit în 1930 prin noua lege sanitară şi de ocrotire socială care desfiinţează “casele de prostituţie sau localurile unde se practică prostituţia cu femei găzduite“. Noua lege a fost inspirată din legislaţia americană şi germană din anii 1925 şi 1927, favorabilă închiderii bordelurilor.

În baza noii legi, s-a desfiinţat şi a fost încriminată ocupaţia patronilor caselor de prostituţie. Persoanele care voiau să practice în continuare prostituţia o puteau face, însă cu riscul expunerii la noua prevedere penală a delictului de contaminare venerică.

Prostituata nu mai putea să mai aibă domiciliul în spaţii de consumaţie publică, dar putea practica, în schimb, în locuinţe închiriate în mod strict profesional. Vechea condicuţă de prostituţie este înlocuită acum cu o fişă de sănătate care devine confidenţială şi cuprinde starea de sănătate a persoanelor ce practicau prostituţia.

Regulamentul numărul 24 din 1943 a redefinit profilul prostituatei şi al patronului de bordel. Frecventarea şi staţionarea în spaţiul public şi de consumaţie publică au fost interzise şi se introduce carnetul medical în care erau trecute consultaţiile medicale, locaţia autorizată de practică a prostituţiei şi instrucţiuni din regulament.

O noutate o constituie “Livretul de economii” a prostituatei şi obligaţia patronului de a depune la Casă de economii 10% din încasările zilnice ale prostituatei. Măsura vizată era economisirea sumelor de bani rezultate din prostituţie până la părăsirea de către persoană a acestei ocupaţii, prin exercitarea unui control asupra economiilor.

 

%d blogeri au apreciat asta: